Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță cea de-a 17-a ediție a TIFF Sibiu, care se va desfășura în perioada 7 – 10 septembrie în Piața Mare și la CineGold. În programul festivalului se găsesc peste 25 de proiecții: unele dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, prezentate în premieră, dar și documentare, filme clasice sau hit-uri de box office internaționale. TIFF Sibiu a pregătit și proiecții pentru copii, dar și întâlniri cu invitați speciali. Biletele au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro. Proiecțiile din Piața Mare, dar și proiecțiile dedicate copiilor au acces gratuit.
Libertate, noul film al regizorului Tudor Giurgiu inspirat din fapte reale petrecute la Sibiu în decembrie 1989, va fi prezentat într-o avanpremieră specială la care va participa echipa de producție. Libertate a făcut parte din selecția Festivalului de la Sarajevo și a câștigat premiul publicului pentru cel mai bun film românesc la TIFF.22. Din distribuție fac parte actori precum Andi Vasluianu, Alexandru Papadopol, Alex Calangiu, Marius Manole sau Mirela Oprișor. Sibienii vor avea ocazia să urmărească și Încă două lozuri, continuarea comediei de succes Două lozuri, regizată independent de același Paul Negoescu acum șapte ani. Fără a deconspira despre ce lozuri e vorba de data asta, cert este că spectatorii se vor reîntâlni nu doar cu cei trei actori din primul film (Dorian Boguță, Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol), ci și cu faimoasa mașină albă (sau neagră?).
Selecționat la Sarajevo și Rotterdam și câștigător al premiului pentru debut la TIFF.22, Tigru (r. Andrei Tănase) este un thriller inspirat, din nou, din fapte reale petrecute la Sibiu în 2011, când un tigru a scăpat de la Grădina Zoologică. În program se regăsește și comedia moldovenească Carbon (r. Ion Borș), cel mai de succes film de peste Prut din ultimii 30 de ani, dar și comedia Pup-o, mă! 3 – Ouăle, franceza și ardelenii (r. Tudor Botezatu).
Documentarul ocupă un loc important la TIFF Sibiu anul acesta. Planeta albastră de Daniel Sărăcuț este cronica dulce-amară a trupei rock Dio Family care se reunește pentru înregistarea piesei din titlu. Tandemul de jurnaliști Adina Popescu și Iulian Ghervase semnează cel de-al treilea lor film, Vulturii din Țaga, povestea antrenorului unei echipe de fotbal etern perdante dintr-un sat din România. David (r. Radu Muntean) urmărește o tabără de vară organizată de ultramaratonistul Tibi Ușeriu, ce a dat naștere traseului pentru familii „Drumul lui David”. Și cel mai nou documentar semnat de Oliver Stone, Nuclear, va fi prezentat în premieră la TIFF Sibiu.
Proiecții speciale vor avea și Phoenix. Har / Jar (r. Cornel Mihalache), o fereastră spre parcursul legendarei formații de rock românești, de la fondare până în prezent, și Cazul Inginerului Ursu (r. Liviu Tofan, Șerban Georgescu), care are în prim plan ancheta Securității față de disidentul Gheorghe Ursu - „Babu”.
Alte filme care pot fi văzute la TIFF Sibiu în premieră sunt comedia spaniolă Povești indiscrete (r. Cesc Gay), drama maghiară Vârfuri și abisuri (r. Csoma Sándor) și povestea queer Passages (r. Ira Sachs).
Casablanca (r. Michael Curtiz), un film care nu mai are nevoie de nicio prezentare, va fi proiectat pe ecranul din Piața Mare, într-o variantă restaurată, la 80 de ani de la premieră. Un alt clasic, de data asta al cinematografiei românești, filmul de debut al lui Nae Caranfil – E pericoloso sporgersi – face și el parte din program.
Programul complet al celor patru zile de festival poate fi descoperit pe sibiu.tiff.ro si pe pagina de Facebook a Festivalului.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania la Sibiu este organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Acțiune co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu.
Cu sprijnul: Centrului Național al Cinematografiei
Prezentat de Banca Transilvania
Parteneri: Transgaz, Groupama
Parteneri locali: My Continental, CineGold, Kulinarium
Parteneri media: Kiss FM, Zile și Nopți, Turnul Sfatului, Ora de Sibiu, Sibiu 100%, Tribuna, Mesagerul de Sibiu
Partener de monitorizare: mediaTRUST