Piața Mare

30-07-2026 21:30

ULTIMUL VIKING

 

Proaspăt ieșit din închisoare după 20 de ani, Anker vrea să recupereze banii pe care i-a furat şi pentru care a ajuns, la urma urmei, după gratii. Însă fratele și complicele său, Manfred, suferă de o tulburare de identitate disociativă: acum se crede John Lennon, iar John nu-și aduce aminte în ruptul capului unde a îngropat Manfred banii.

31-07-2026 21:30

UNORA LE PLACE JAZZ-UL

Joe şi Jerry cântă într-o orchestră de jazz şi sigur au văzut şi zile mai bune după ce poliţia dă năvală în localul lor, iar aici are loc şi o păruială între gangsteri. Fără un şfanţ şi niciunde să se ascundă, cei doi se alătură unei trupe de cântăreţe pornite în turneu în Florida. Înarmaţi cu peruci platinate şi vorbind cât mai piţigăiat cu putinţă, Joe şi Jerry se simt tot mai în largul lor - mai ales după ce o întâlnesc pe superba Sugar Kane, dar lucrurile scapă curând de sub control...

01-08-2026 21:30

A FOST SAU N-A FOST?

Proiecție aniversară: 20 de ani de la premieră. Întreaga ţară a privit în direct la televizor cum mulţimi furioase l-au determinat pe dictatorul Ceauşescu să părăsească Bucureştiul într-un elicopter. Într-un orăşel liniştit de lângă capitală, la 16 ani de la această dată istorică, Jderescu, patronul unui post TV local, are doi invitaţi cu care împărtăşeşte amintirile gloriei lor de revoluţionari. Unul este Piscoci, un bătrân pensionar. Celalalt, Mănescu, este un profesor de istorie care tocmai şi-a plătit datoriile pe băutură cu întreg salariul. Alaturi de Piscoci şi Mănescu, Jderescu vrea să răspundă la o întrebare care de 16 ani nu-şi găseşte răspunsul: A fost sau n-a fost revoluţie în oraşul lor?.

02-08-2026 21:30

GORKY RESORT

1939. Europa este cuprinsă de haos. Mii de polonezi merituoşi sunt încarceraţi de sovietici pentru a fi supuşi unui program de îndoctrinare ce ar uşura planurile Rusiei pentru regiune. Un politruc este convins că dacă va frânge spiritul unui anumit prizonier, un celebru pianist admirat de conaţionalii săi, va face şi alţi deţinuţi să se întoarcă împotriva Poloniei. Dar are vreo şansă acest tânăr, soţ devotat şi tată iubitor, în faţa politrucului ce are de partea sa toate resursele unui imperiu nemilos?

Cinegold - Sala 2

30-07-2026 16:30

UMBRA TATĂLUI MEU

Un tată şi fiii săi înstrăinaţi se aventurează în imensul Lagos în timp ce jocurile politice pentru putere le ameninţă călătoria spre casă. Această poveste semiautobiografică are loc de-a lungul unei singure zile, când metropola nigeriană este cuprinsă de febra alegerilor care ar putea termina dictatura militară şi readuce ţara pe calea democraţiei.

CUMPĂRĂ BILET

30-07-2026 18:30

TORTUL PREȘEDINTELUI

Irak, anii ’90. În timp ce întreaga ţară trăieşte la limita subzistenţei, Lamia, o fetiţă de nouă ani, a fost aleasă să prepare tortul pentru ziua preşedintelui. Într-un oraş bântuit de frică şi lipsuri, unde până şi cele mai banale ingrediente sunt de negăsit, Lamia trebuie să obţină ouă, făină şi zahăr...

CUMPĂRĂ BILET

30-07-2026 20:00

DUS-ÎNTORS

 

Cornel, un tânăr actor aflat în pragul divorțului, călătorește cu tatăl său autoritar spre Austria. Drumul devine o confruntare cu trecutul, cu rănile copilăriei și lucrurile despre care ne e greu să vorbim cu onestitate.

CUMPĂRĂ BILET

31-07-2026 11:00

PACHETUL SECRET

În Munții Uriași (versanții care separă Cehia de Polonia), spre sfârșitul ocupației germane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un grup de copii-eroi salvează un pilot francez rănit. Acțiunile lor seamănă cu jocul telefonul fără fir – pilotul este trecut din sat în sat, ca un mesaj secret, o livrare ascunsă. Însă copiii se joacă un joc extrem de riscant: trebuie să înfrunte soldații ucigași ai armatei de ocupație, să-i păcălească pe trădători și pe informatori și, nu în ultimul rând, să supraviețuiască în condițiile aspre ale iernii pe munte. Încărcat de suspans, filmul este bazat pe o poveste reală.

CUMPĂRĂ BILET

31-07-2026 16:00

STRĂINUL

Algiers, 1936. Meursault are 30 şi ceva de ani şi e funcţionar mărunt într-o companie. Când mama lui moare, cei din jur sunt uimiţi că tânărul nu arată nicio emoţie. Nu trece o zi şi bărbatul are o aventură cu o colegă de la birou, Marie. Totul pare să fi revenit la normal, dar un vecin îl atrage într-o situaţie încurcată şi curând Meursault va provoca o tragedie, sub un soare dogoritor...

CUMPĂRĂ BILET

31-07-2026 18:30

CERCUL

Invitați: regizorul Valeriu Andriuță și producătoarea Iulia Andriuță

Ajunul Anului Nou, 1999. Un bărbat este împuşcat mortal în timpul unei partide de vânătoare. Agachi, un tânăr anchetator aflat la început de carieră, este trimis din capitală pentru a decide dacă e vorba de o crimă sau de un accident. Curând, acest caz în aparenţă simplu se va transforma într-o probă de conștiință.

CUMPĂRĂ BILET

31-07-2026 21:00

CRĂCIUN AMAR

Elsa este regizoare de reclame şi are atâtea de făcut, încât aproape că nu-şi permite timp să-şi jelească mama după ce aceasta moare în timpul lungii vacanţe de Crăciun. După un moment de criză, Elsa decide că are totuşi nevoie de o pauză şi pleacă pentru câteva zile cu Patricia, cea mai bună prietenă. Povestea acestor personaje se sincronizează cu cea a unui scenarist şi regizor de film, arătând cum viaţa şi ficţiunea sunt interconectate, uneori în modul cel mai dureros cu putinţă.

CUMPĂRĂ BILET

01-08-2026 11:00

CADET ÎN SPAȚIU

Cadet în spațiu este o fabulă muzicală fără dialog, despre o tânără astronaută și robotul ei protector. Filmul, un cântec de leagăn despre cum să îți găsești locul în univers, explorează pierderea și iubirea de-a lungul generațiilor.

CUMPĂRĂ BILET

01-08-2026 16:00

AICI MĂ SIMT ACASĂ

Rita, o femeie singuratică, este răpită de familia Árpád, ai cărei membri par convinşi că numele ei este de fapt Szilvi şi că face parte din familie. Încetul cu încetul, Rita înţelege că singura ei scăpare e să accepte întru totul acest joc sumbru şi se preface a fi Szilvi. Dar pe măsură ce află tot mai multe despre familie şi despre fata dispărută, Rita îşi dă seama că situaţia ei ar putea fi încă şi mai periculoasă decât credea.

CUMPĂRĂ BILET

01-08-2026 18:30

DUMINICILE

Ainara are 17 ani şi se poate lăuda cu rezultate excepţionale la şcoală, ceea ce îi face părinţii să se aştepte la studii universitare şi la o carieră de excepţie. Doar că Ainara nu e deloc convinsă că acesta este viitorul pe care şi-l doreşte: fata e tot mai atrasă de perspectiva de a deveni călugăriţă. Decizia ei dinamitează pacea fragilă din căminul familiei, forţându-i pe toţi membrii ei să-şi pună sub semnul întrebării credinţa, aşteptările şi sentimentele.

CUMPĂRĂ BILET

01-08-2026 20:45

PIATRĂ FOARFECĂ HÂRTIE

 

Laura are 45 de ani şi suferă de amnezie. Ea și familia ei pornesc într-o călătorie spre Turcia, doar pentru a se trezi prinși cu toţii într-un joc de iluzii care distorsionează realitatea, punându-le la încercare alegerile și încrederea și ducând la situații hilar de iraționale.

CUMPĂRĂ BILET

02-08-2026 11:00

PĂCĂLEALĂ

Când farsa de 1 aprilie a lui Xi Zhou, un puști chinez de 12 ani, scapă complet de sub control, familia gazdă, alături de fiul lor Lucas, se trezește prinsă într-o aventură plină de gangsteri, bani și haos. Cu mafia, o gașcă de rapperi și un duo de polițiști neîndemânatici pe urmele lor, Lucas și Xi trebuie să facă echipă pentru a repara încurcătura provocată. Singura lor șansă? Să pună la cale o ultimă farsă genială. O comedie plină de căldură despre prietenie, familie și o zi nebună care schimbă totul.

CUMPĂRĂ BILET

02-08-2026 16:00

GRAȚIEREA

Mariano De Santis este Președintele Republicii italiene. Văduv, catolic, cu o fiică juristă, ca și el. La finalul mandatului său, apar ultimele obligații: să decidă cu privire la două cereri de grațiere delicate, adevărate dileme morale care se întrepătrund, într-un mod aparent complicat, cu viața sa privată. Splendid din punct de vedere formal, ca întotdeauna, și susținut încă o dată de titanicul Toni Servillo, Paolo Sorrentino semnează regia unuia dintre cele mai bune filme ale sale. Clar și complex, intim și public, înduioșător. Un film etic de mare valoare despre obiceiul de a pune lucrurile la îndoială.

CUMPĂRĂ BILET

02-08-2026 18:30

JURNALUL UNEI CAMERISTE

 

Invitată: actrița Ana Dumitrașcu

Gianina lucrează ca menajeră pentru o familie înstărită din Bordeaux. Se dedică total îngrijirii fiului angajatorilor ei, în timp ce fiica ei creşte departe de ea, în România. Crăciunul se apropie, iar Gianina speră să-şi poată revedea fetiţa.

CUMPĂRĂ BILET

02-08-2026 20:30

LUCRURI NESPUSE

Carlo şi Elisa formează un cuplu invidiat. El este prof universitar şi un scriitor cunoscut, doar că în prezent în pană de inspiraţie, iar ea o jurnalistă publicată în mai multe ţări. Simţind nevoia unui suflu proaspăt în relaţie, cei doi se alătură lui Paolo şi Anna, prieteni vechi aflaţi în vacanţă în Maroc. Doar că tensiunea începe să plutească în aer, mai ales după ce îşi face apariţia Blu, studenta lui Carlo şi, în secret, amanta lui. Pare că a venit din întâmplare, dar e posibil să fi plănuit asta de la bun început.

CUMPĂRĂ BILET

Cinegold - Sala 4

30-07-2026 16:00

LIONEL

Vara stă să înceapă, iar Lionel primeşte o veste pe care nu şi-ar fi dorit-o niciodată: când împlineşte 26 de ani va pierde unica sursă de venit, pensia rămasă de la mama decedată. Brusc, viitorul devine extrem de nesigur pentru acest tânăr care are o relaţie complicată cu tatăl înstrăinat şi departe de a fi prototipul părintelui perfect. Dar iată că tatăl reapare pe neaşteptate şi îi face lui Lionel o propunere ieşită din comun...

CUMPĂRĂ BILET

30-07-2026 17:45

REGINA ȘI MAREA

Amanda şi Martin, tatăl ei vitreg, se contrazic pe o problemă de etică. Mama Amandei, Leslie, suferă de demenţă în stadiu avansat şi trebuie discutat dacă şi-a pierdut abilitatea de a lua decizii oportune pentru ea însăşi. Şi, dacă nu, cine preia responsabilitatea? Partenerul de viaţă, fiica, o instituţie? Amanda şi Martin sunt puşi în situaţia de a lua decizii tot mai dificile şi curând lucrurile scapă de sub control.

CUMPĂRĂ BILET

30-07-2026 20:00

STRADA MÁLAGA

Maria Angeles are 79 de ani, vine din Spania, dar trăiește singură în Tanger, în nordul Marocului, unde se bucură zi de zi de tot ceea ce are de oferit metropola. Totul se schimbă când fiica ei, Clara, sosește de la Madrid pentru a-i vinde apartamentul în care a locuit toată viața. Hotărâtă să rămână în orașul de adopţie, Maria face tot posibilul să-şi păstreze căminul și obiectele acumulate de-a lungul vieții...

CUMPĂRĂ BILET

31-07-2026 16:30

PILLION

Colin, un tânăr introvertit, îl întâlnește pe Ray, liderul carismatic al unui club de motocicliști. Așa se naște o relație bazată pe supunere, care va zgudui existența banală a lui Colin, aruncându-l pe drumul anevoios al descoperirilor personale.

CUMPĂRĂ BILET

31-07-2026 18:30

CRIMA DE LA ETAJUL 3

François este un romancier mizantrop a cărui viaţă este indiscutabil mai puţin palpitantă decât popularele sale romane de aventuri. Partenera lui, Collette, profesoară la Sorbona şi expertă în cinema-ul lui Alfred Hitchcock, s-a săturat să-l vadă pe François învârtindu-se toată ziua în pijamale prin apartament şi îşi doreşte emoţia filmelor clasice pe care le vede cu studenţii ei. Dar într-o zi Colette începe să suspecteze că vecinul din faţă şi-a ucis soţia...

CUMPĂRĂ BILET

31-07-2026 20:30

MARFA ȘI BANII

Invitat: actorul Alexandru Papadopol

Un tânăr din Constanța care deține propria afacere (vinde la geamul apartamentului) își dorește să se extindă și să-și cumpere chioșc, dar nu are deocamdată mijloace. Un grangur local îi oferă o sumă importantă de bani pentru un transport în aparență simplu: o geantă care trebuie dusă la București, la o adresă precisă. Se pare însă că geanta conține anumite lucruri care îi interesează și pe alții. Convins la început că și-a vândut doar serviciile, tânărul înțelege, când este prea târziu, că și-a vândut de fapt conștiința.

CUMPĂRĂ BILET

01-08-2026 16:00

GĂINA

O putere mare necesită responsabilitate mare, nu aşa se zice? Dar dacă eroul este... o găină? Evadată de la o fermă, găseşte adăpost în curtea unui restaurant care a văzut şi zile mai bune. Aici descoperă dragostea, revoluţionează ierarhia locală şi se arată gata de orice pentru a-şi apăra ouăle de cei care vor să i le ia. Poate că încăpăţânarea ei de a fi mamă amuză, dar ar trebui şi să înduioşeze, pentru că reflectă cumva compromisurile inevitabile şi luptele tăcute din viaţa oamenilor.

CUMPĂRĂ BILET

01-08-2026 18:00

DELTA SĂLBATICĂ

Invitat: regizorul Dan Dinu

În locul unde Carpații întâlnesc Marea Neagră s-a creat cea mai mare zonă umedă a Europei, un loc cu o biodiversitate legendară şi nenumărate istorii. Iată povestea unică a acestui loc fabulos, spusă prin vocea personajului care face totul posibil: apa.

CUMPĂRĂ BILET

01-08-2026 20:45

CINA

15 aprilie, 1939. Generalul Franco are Spania la picioare şi vrea să sărbătorească victoria în Războiul Civil cu un dineu fastuos. Ce nu ştie el este că mâncarea va fi gătită de bucătari din cealaltă tabără, a Republicanilor, şi că aceştia vor profita de agitaţie pentru a fugi din ţară.

CUMPĂRĂ BILET

02-08-2026 16:00

LEONORA ÎN LUMINA DIMINEȚII

 

Este începutul anilor ’30, când nonconformista pictoriţă Leonora Carrington ajunge la Paris şi se alătură unor personalităţi marcante ale curentului suprarealist precum André Breton şi Salvador Dalí. După o relaţie tumultuoasă cu artistul Max Ernst, care o va determina să-şi înfrunte propriii demoni, Leonora fuge de război în Mexic, unde se va descoperi pe sine. În prezent, arta Leonorei Carrington este printre cele mai căutate din lume, alături de cea a Fridei Kahlo sau a lui Georgia O’Keeffe.

CUMPĂRĂ BILET

02-08-2026 18:00

FIUL TÂMPLARULUI

În Egiptul aflat sub dominația romană, Iosif (Nicolas Cage), Maria (FKA Twigs) și fiul lor adolescent, Iisus (Noah Jupe), trăiesc de ani buni în umbră, încercând să se ferească de pericole și urmându-și credința. O oprire într-un sat izolat schimbă însă echilibrul fragil al familiei, când un copil misterios începe să-l ispitească pe tânărul Iisus spre un drum al tentației și al sfidării regulilor impuse de tatăl său. Pe măsură ce influența noului prieten devine tot mai puternică, în jurul lui Iisus încep să se petreacă lucruri stranii și violente. Băiatul este bântuit de viziuni tulburătoare, iar Iosif înțelege că o forță întunecată se află în spatele acestor evenimente. Curând, Iisus descoperă adevărul înfricoșător despre copilul care l-a ademenit, precum și numele lui: Satan.

CUMPĂRĂ BILET

02-08-2026 20:00

DE CAPUL NOSTRU

Invitată: actrița Denisa Vraja

Într-un mic oraș din România, un grup de adolescenți învață să se descurce fără părinții lor plecați în străinătate. Forțați să devină adulți prea devreme, își construiesc propria familie într-o încercare disperată de a umple golul. În centrul lor e Flavia, o tânără puternică, obișnuită să își ascundă emoțiile în spatele sarcasmului, dar pe care grija pentru ceilalți o va face să descopere un nou sens. 

CUMPĂRĂ BILET

Sala Hochmeister

31-07-2026 19:00

ELAHA

Elaha este un film dramatic german din 2023, regizat de Milena Aboyan, aflată la debutul său în lungmetraj. Filmul urmăreștepovestea unei tinere femei kurdo germane, Elaha, care încearcăsă gestioneze așteptările culturale familiale și propria libertateindividuală și sexuală chiar înaintea nunții sale. Elaha a avutpremiera în cadrul celei de-a 73-a ediții a FestivaluluiInternațional de Film de la Berlin, în secțiunea PerspektiveDeutsches Kino. Ulterior, filmul a fost difuzat pe ARTE îndecembrie 2025. Producția a fost realizată de Kinescope Film GmbH și distribuită în Germania de Camino Filmverleih. Debutul a fost apreciat pe scară largă pentru modul sensibil încare abordează așteptările culturale și de gen.

CUMPĂRĂ BILET

01-08-2026 17:30

MÂINE, UNDEVA LA MARE

Mâine, undeva la mare (Morgen irgendwo am Meer) este un film german pentru tineret, regizat de Patrick Büchting și bazatpe romanul omonim al Adrianei Popescu. Filmul urmăreștepovestea a patru adolescenți care, după absolvirea liceului, pornesc împreună într-o călătorie spre Lisabona, unde, pe lângăaventura călătoriei, sunt nevoiți să înfrunte conflicte personale, prietenii complicate, iubirea și propriul trecut. Mâine, undeva la mare reprezintă debutul în lungmetraj al lui Patrick Büchting șia fost realizat ca proiect de absolvire al studiilor sale de master în film la Universitatea de Științe Aplicate din Dortmund.

CUMPĂRĂ BILET

01-08-2026 19:30

SKIN DEEP

Skin Deep este un film german de dramă psihologică science-fiction, regizat de Alex Schaad și lansat în 2022. Filmulurmărește un cuplu care călătorește pe o insulă misterioasă undeoamenii își pot schimba corpurile. Povestea explorează temeprecum identitatea de gen, queerness-ul și imaginea corporală. Skin Deep a avut premiera la cea de-a 79-a ediție a FestivaluluiInternațional de Film de la Veneția. A intrat în distribuțiecomercială în Germania în 2023, iar în Statele Unite în 2024. La Veneția, filmul a câștigat premiul Queer Lion.

CUMPĂRĂ BILET

02-08-2026 18:00

METROPOLIS

În viitor, Metropolis este un oraș perfect, super-tehnologizat, în care oamenii trăiesc fericiți. Dar aparențele sunt înșelătoare. În spate se află, de fapt, o prăpastie enormă între clasa de sus și muncitorii care trudesc neîncetat pentru a susține această lume. E posibilă medierea între cele două categorii sociale?

CUMPĂRĂ BILET