Filmul „Întregalde”, de la Cannes la Sibiu. Regizorul Radu Muntean va fi prezent la proiecție.

Prezentat la prestigiosul Festival de Film de la Cannes luna trecută (secțiunea Quinzaine des Réalisateurs), cel mai nou film semnat de Radu Muntean, Întregalde, o poveste de supraviețuire, ajunge la Sibiu într-o proiecție specială la care va participa și regizorul duminică, 8 august, de la ora 21.45 la Muzeul Astra, la scena de pe lac.

Update: Schimbări în programul TIFF Sibiu

UPDATE 8 AUGUST:

* Proiecția filmului ”Întregalde” de mâine, duminică, 8 august, se mută în muzeul Astra, tot de la ora 21.45

Proiecția filmului ”Lecții de persană” de mâine, duminică, 8 august, se mută în Parcarea Supraterană Promenada Sibiu tot de la ora 21.45.

 

UPDATE 6 AUGUST: 

România Sălbatică, o nouă proiecție la TIFF Sibiu

După premiera sold-out de aseară la Sibiu în cadrul TIFF, documentarul-fenomen România Sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache) va fi proiectat din nou în festival vineri, 6 august, de la ora 21:45 în mijlocul naturii, la scena de pe lac a Muzeului Astra.

Cu filmări în premieră și povești unice despre biodiversitate, România Sălbatică este o călătorie uimitoare în locuri de o frumusețe ireală din țara noastră. Este un proiect care ne arată cât de mult avem nevoie de natură pentru a ne păstra echilibrul și ne îndeamnă la conștientizare și responsabilitate.