Parking, în regia lui Tudor Giurgiu, deschide a 13-a ediție TIFF Sibiu

Parking – unul dintre cele mai așteptate filme ale anului - deschide cea de-a 13-a ediție TIFF Sibiu. Proiecția va avea loc joi, pe 27 iunie, în sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu”, în prezența regizorului Tudor Giurgiu. Actrița Carmen Florescu, scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului ,,Apropierea’’, care a inspirat scenariul filmului, precum și alți membri ai echipei filmului vor fi prezenți la Gala de Deschidere programată de la ora 19:00.

Bilete pe: tiff.eventbook.ro

Parking spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002. Ajuns în Cordoba, se angajează paznic de noapte într-un parc auto iar existența lui pendulează între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreață spaniolă și dorul de casă, de familie. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare, sensibilă și plină de provocări, pe care publicul sibian o va urmări în premieră pe 27 iunie, într-una din cele mai noi săli de cinema ale orașului. Trailerul oficial poate fi urmărit aici: https://youtu.be/-flBcCiroBI.

Din distribuție fac parte actori spanioli de talie internațională precum Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, dar și actori români: Carmen Florescu, Valentin Popescu, Emilian Oprea, Fülöp Erzsébet, Paul Cimpoieru. În rolul principal, iubitorii de teatru și film îl vor recunoaște pe Mihai Smarandache, unul dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Odeon din București, premiat în numeroase festivaluri de teatru pentru performațele sale de pe scenă (Festivalul de Teatru Independent Undercloud – Cel mai bun actor, cu rolul din Menajeria de sticlă; Festivalul Comediei Românești - FestCO, pentru interpretarea din De vânzare). Ca actor de film Mihai Smarandache s-a remarcat, printre altele, în lungmetrajul De ce eu? (2015) și serialul Hacker (2003), difuzat de TVR1. Partenera sa din film, Belén Cuesta, este una dintre cel mai bine cotate actrițe spaniole din noua generație. Rolul din Kiki, el amor se hace (r. Paco León, 2016) i-a adus o nominalizare la Premiile Goya, categoria Revelația anului, iar în 2017 a câștigat Premiul Feroz pentru Cea mai bună actriță în rol secundar în serialul Paquita Salas.

Un rol important are și Ariadna Gil, una dintre cele mai renumite și iubite actrițe spaniole de teatru și film. Au consacrat-o roluri în filme precum Lola, de Bigas Luna (debutul ei, în 1986), Amo tu cama rica (1991), Belle Époque, de Fernando Trueba (Premiul Goya pentru Ce mai bună actriță, 1993), Lágrimas Negras (1998), Soldados de Salamina (2003) sau Labirintul lui Faun (2006), în regia lui Guillermo del Toro, care i-a adus notorietate pe plan internațional. A jucat alături de Javier Bardem, Penelope Cruz, Viggo Mortensen și alți mari actori.

Parking, cel de-al patrulea lungmetraj din cariera de regizor a cineastului Tudor Giurgiu, care va putea fi văzut de sibieni pentru prima oară la noua ediție TIFF Sibiu, a fost primit cu căldură de critica de film din țară și din străinătate: “O celebrare a dragostei şi a posibilităţilor infinite ale vieţii, Parking are tot ce-i trebuie pentru a-şi captiva publicul din ţară” (Cinemagia.ro), “un fluent film-poem despre singurătate, depărtare, incapacitatea de a te desprinde şi imposibilitatea de a te apropia” (liternet.ro), Mihai Smarandache și Belén Cuesta sunt foarte buni (întreaga distribuție este, de altfel, extrem de bine condusă – probabil cel mai mare atu al filmului), iar atracția dintre personajele lor este credibilă” (Ionuț Mareș – Ziarul Metropolis), “Cinema-ul românesc rareori oferă personaje mai luminoase decât Adrian, un alt atu al acestui film scris cu publicul (şi nu cu premiile la diverse festivaluri) în minte.” (Cinemagia.ro), „o odă dedicată tuturor visătorilor și cutezătorilor care au părăsit zona de confort a orașului natal pentru a căuta o viață mai bună în altă parte.” (Cineuropa).

Imaginea filmului este semnată de Marius Panduru, răsplătit de-a lungul carierei cu șase Premii Gopo, pentru filme precum Restul e tăcere, Polițist, adjectiv sau Aferim!. Costumele poartă amprenta lui Fernando García, cunoscut pentru multi-premiatul La Isla Minima (2014), A Perfect Day (2015), sau Unit 7 (2012), iar muzica este creația lui Julio de la Rosa, unul dintre cei mai apreciați compozitori și muzicieni spanioli ai momentului, cunoscut pentru coloana sonoră a serialului La Peste, dar și pentru filme precum El hombre de las mil caras (2016) și La isla mínima (2014), cel din urmă aducându-i primul premiu Goya din carieră. Producători filmului sunt Bogdan Crăciun și Olmo Figueredo González-Quevedo.

Un exemplu de antreprenoriat cinematografic românesc de succes, Parking este produs de Libra Film Productions, co-produs de La Claqueta, Tito Clint Movies, Cercanías la Película AIE (Spania) și Evolution Films, Studio Beep (Cehia), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Junta de Andalucia, Czech Film Fund, Canal Sur, TVR, HBO, Eurimages și al programului Creative Europe al Uniunii Europene.

Co-finanțatori: McDonald’s Romania, Focus Sat, Asociatia Victoria Film, Zenith Media, Henkel Romania (Persil), McCann Erickson, Happy Cinema, Publicis Groupe Media (Samsung), Initiative Media (Orange), Initiative Media (Lidl).

Distribuitor: Transilvania Film

***

Ne puteți urmări pe:

www.tiffsibiu.ro | FB: TIFFSibiu | Twitter: TIFFRomania | Instagram

***

TIFF Sibiu este organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania și este o actiune cofinanțata de Primăria Municipiului Sibiu, prin Consiliul Local Sibiu.

Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei

Prezentat de: Banca Transilvania

Mașina oficială: Autoklass Mercedes

Parteneri: Ibis Hotels, Sibiu 2019 - Regiunea Gastronomică Europeană, Habermann Markt, Teatrul Gong, Kulinarium, Weidner, Assault Security, TransAgape

***

Parteneri media: Kiss FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Observator Cultural, Agerpres, Radio România Cultural, All About Romanian Cinema, Turnul Sfatului, Tribuna, Mesagerul de Sibiu, Sibiu 100%, Ora de Sibiu.

Partener de monitorizare: mediaTRUST