TIFF Sibiu 2019 a debutat într-o ploaie de aplauze la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, unde sute de cinefili au venit să vadă premiera sibiană a lungmetrajului Parking și să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari și actrița Carmen Florescu. Festivalul continuă până pe 30 iunie, cu noi surprize și evenimente dedicate publicului. Poveștile autentice, filmele noi și întâlnirile cu invitații speciali se vor ține lanț în următoarele 3 zile la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania de la Sibiu.
Deși condițiile meteo i-au forțat pe organizatori să mute proiecțiile open-air din prima zi de festival în spații de interior, sibienii au spus„prezent” la întâlnirea cu iubita peliculă Moromeții 2 și actorul Cuzin Toma, în Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu”, precum și la cea cu savurosul film italian Nopți Magice.
Proiecția sold-out a comediei ardelenești Pup-o, mă!, care trebuia să aibă loc ieri la Gura Râului, a fost reprogramată pentru această seară, vineri 28 iunie, de la ora 21:45, la Teatrul Gong, echipa filmului urmând să participe la discuția cu publicul, așa cum a fost inițial anunțat. Astfel, comedia franceză Raoul Tambourin se va decala pentru sâmbătă 29 iunie, de la ora 15:00, tot la Teatrul Gong.
Unul dintre evenimentele speciale ale ediției, la care publicul este așteptat în număr cât mai mare, va avea loc sâmbătă 29 iunie, în Piața Mare, de la 21:30. Răzvan Vasilescu, unul dintre cele mai apreciați actori din România, va fi celebrat la Sibiu pentru impresionanta sa activitate de 40 de ani în filmul şi teatrul românesc. Înaintea proiecției California Dreamin’ (nesfârșit), organizată în onoarea sa, el va primi Premiul de excelență pentru întreaga carieră. Răzvan Vasilescu a devenit faimos pentru rolurile sale din filme semnate de cei mai cunoscuți regizori români, printre care Lucian Pintilie alături de care a colaborat pentru numeroase pelicule – De ce trag clopotele, Mitica? (1981), Balanța (1992), O vară de neuitat (1994), Prea târziu (1996), Terminus Paradis (1998) și Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003). Alte titluri importante din cariera actorului sunt Marfa și banii (2001), Magnatul (2004), Offset (2006), Ticăloșii (2007), Călătoria lui Gruber (2008), Weekend cu mama (2009), Carol I (2009), Selfie (2014) și Moromeții 2 (2018).
Cei care au ratat Proiecția de Gală Parking, mai au în cadrul TIFF Sibiu 2019 două șanse de a vedea pe marile ecrane povestea de dragoste care a cucerit publicul din România: vineri, 28 iunie, de la 21:45, într-o proiecție specială la Palatul Brukenthal de la Avrig, și duminică 30 iunie, de la 22:00, în noul spațiu din Piața Habermann.
Tot pentru acest weekend sunt programate două premiere naționale de excepție, ambele în Piața Mare, de la ora 22:00: Yesterday (r. Danny Boyle, vineri 28 iunie) - povestea unei lumi în care formația The Beatles nu a existat vreodată și Diego Maradona (r. Asif Kapadia, duminică 30 iunie) – o incursiune de 130 minute în cariera și viața personală a celui mai mare fotbalist din lume.
Ultima zi de festival le aduce sibienilor mult așteptata întâlnire cu Generația Woodstock /Woodstock: Three Days that Defined a Generation. Documentarul, regizat de Barack Goodman, reia povestea celor 3 zile care aveau să schimbe modul în care o întreagă generație va aborda muzica, artele, politica și drepturile sociale. Proiecția specială va avea loc la Muzeul Național în aer liber Astra, duminică 30 iunie, de la ora 22:00.
De neratat sunt și experiențele cine-culinare promise la ediția cu numărul 13 a festivalului: Povestea risipei alimentare / Wasted! (r. Anna Chai și Nari Kye, 28 iunie, 22:00, Piața Habermann), Extravirgin / Virgin & Extra: Jaén, The Land of the Olive Oil (r. José Luis López-Linares, 29 iunie,22:00, Piața Habermann) și Frații Roca în Scoția / Chef’s Diaries: Scotland (r. Laura Otálora Pardo, 30 iunie, 16:00,Centrul Cultural „Ion Besoiu” - Sala Mică).
Până pe 30 iunie, cei mai tineri dintre cinefili sunt aștepatați la proiecțiile cu intrare liberă EducaTIFF, care vor avea loc de la ora 11:00 la Centrul Cultural „Ion Besoiu” (Sala Mică). Sâmbătă vor putea urmări comedia daneză Ninja în pătrățele, în timp ce duminică un documentar elvețian de excepție încearcă să le răspundă la întrebarea Unde ne e locul?.
Biletele la film și la evenimentele speciale pot fi cumpărate direct din aplicația oficială TIFF, iar codul de bare unic generat pentru fiecare utilizator va asigura un mod rapid de a intra la filme. Aplicația poate fi descărcată în forma ei nouă din App Store (http://bit.ly/tiff-official-ios-app-2019) și Google Play Store (http://bit.ly/tiff-official-android-app-2019). Celor care deja au aplicația pe telefon, le este recomandat să verifice că este instalat și ultimul update.
Biletele pentru sunt disponibile și pe https://tiff.eventbook.ro, la info-point-ul din Piața Mare sau la locații, înaintea proiecțiilor.